Ion Al-Ioani dupa succesul din Cupa Romaniei: „Ambele echipe meritau sa castige, ne bucuram ca am reusit noi asta”


Dream Team Târgu Jiu a câștigat pentru al cincilea sezon la rând Cupa României Dolce Vita, competiția rezervată echipelor înscrise în Liga 1. Multiplii campioni ai Gorjului, ocupanți ai locului 4 la Campionatul Național de la Alba Iulia din 2018, s-au impus în finala de duminică, scor 2-1 cu ACS Victoria Târgu Jiu, principală lor rivală și din campionat.

Meciurile din semifinală și finală au prilejuit și revenirea la Dream Team a lui Ion Al-Ioani, jucătorul de 36 de ani consacrat cu ani în urmă în futsal și care a realizat tranziția spre minifotbal. Al-Ioani, revenit după o accidentare mai veche, a reușit să-și mobilizeze colegii pentru a obține un nou trofeu în Complexul Dolce Vita.

„Ne bucurăm că am reușit să câștigăm din nou Cupa României, era unul dintre obiectivele noastre, acum băieți vor fi mai relaxați în campionat, avem un trofeu câștigat, știm că putem merge mai departe, dar vrem să câștigăm și campionatul. Mă bucur că am revenit, că am putut să joc două meciuri destul de tari, după o absență lungă, încă nu sunt refăcut.

A crescut nivelul jocurilor de la an la an, celelalte echipe au început să practice un minifotbal adevărat, să joace tactic, cu ambiție, noi an de an suntem acolo, iar prin ambiția lor, dau o valoare mai mare competiției. Tot timpul îți dorești să câștigi contra celor mai buni. Au fost meciuri frumoase, tot timpul sunt surprize, astăzi eu cred că meritau ambele echipe să câștige, se putea termina egal și să se decidă apoi la 7 metri, cine ar fi avut noroc mai mult. Am avut noi acum șansă.

De la an la an cred că va fi mai bine, le provocăm și pe celelalte echipe, este o provocare și pentru noi, când mergem la turneul final, să depășim performanța din 2018, locul 4 la Campionatul Național, chiar să egalăm performanța de anul trecut a echipei Peppy Dolce Vita Old Boys (n.r. campioană națională și participantă la Liga Campionilor).”

Dream Team Târgu Jiu și ACS Victoria Târgu Jiu se vor întâlni în campionat, în etapa 6, sâmbătă la ora 21:00.

Comentariile nu sunt permise.