Liga 1: Dream Team trece de Farmacia Victoria. Trei echipe, la egalitate de puncte, pe primul loc!


În Liga 1 Dolce Vita, etapa 9, ultima a turului sezonului regular, a avut ca și cap de afiș duelul dintre campioana Dream Team și bronzul ediției trecute, Farmacia Victoria. Dream Team a intrat cu avantaj la pauză, grație golului înscris de fosta glorie a echipei naționale de futsal a României, Ion Al-Ioani. „Farmaciștii” au egalat în minutul 28 prin Dragoș Găvan dar campioana a replicat la 5 minute distanță prin același Al-Ioani. Finalul a fost incendiar. Farmacia a egalat din nou în ultimul minut prin Cosmin Șoșoi, dar la chiar ultima fază a meciului, golgheterul ediției trecute de campionat, Ion Cănăvoiu, a punctat din lovitură liberă și a adus 3 puncte vitale în contul celor de la Dream Team.

Dream Team – Farmacia Victoria 3-2 (pauză: 1-0)
Goluri: Ion Al-Ioani (min. 16 și 33) și Ion Cănăvoiu (40’) / Dragoș Găvan (min. 28) și Cosmin Șoșoi (40’)
Dream: Adrian Preoteasa (portar) – Ion Cănăvoiu, Bogdan Chiriac, Ștefan Doldur, Alexandru Ștefan, Radu Dăianu, Mihai Șchiopu, Alin Țilivea, Ion Al-Ioani și Mario Găman. Delegat: Bogdan Chiriac
Farmacia: Remus Lilea și Constantin Bistreanu (portari) – Daniel Miroiu, Cosmin Șoșoi, Alexandru Bocșeru, Luis Ciobotaru, Petre Manea, Roberto Dumitru, Dragoș Găvan, Cătălin Șomănescu și Claudiu Jianu. Delegat: Claudiu Jianu
Arbitri: Alexandru Cilică și Cristian Cioancaș

Victoria îi ajută pe Dream Team să egaleze la puncte liderul Minprest Rovinari. Și asta deoarece Minprest a pierdut surprinzător contra celor de la Primăria Bîlteni cu scorul de 3-5.

Situația devine cu adevărat una explozivă dacă ne gândim că mai există o echipă cu același număr de puncte, 19! Real Tg-Jiu a trecut de Primăria Rovinari și este la egalitate cu Minprest și Dream Team la vârful ierarhiei!

Peppy Dolce Vita a egalat Farmacia Victoria la puncte după ce a trecut cu un scor clar de Marigab Turceni, 4-0. ISU Gorj a bifat prima victorie a sezonului în etapa 9, 4-2 cu Provincialii.

Rezultate, Etapa 9:

ISU Gorj – Provincialii 4-2
Primăria Bîlteni – Minprest Rovinari 5-3
Peppy Dolce Vita – Marigab Turceni 4-0
Real Tg-Jiu – Primăria Rovinari 3-1
Dream Team – Farmacia Victoria 3-2

În Liga 1 se va mai disputa o ultimă etapă de campionat în acest an, sâmbătă, la fel în Liga 2, duminică. Începând cu data de 8 decembrie, vor demara jocurile din Cupa „Porcului”, competiție împărțită pe 3 paliere în acest an: Liga 1, Liga 2 și Primării.

Comentariile nu sunt permise.