Liga 2: FC Primaria Albeni si ISJ Gorj, lideri in cele doua serii la final de tur


Liga secundă de minifotbal de la Dolce Vita a ajuns la finalul turului de campionat. FC Primăria Albeni este lider în Seria 1, în timp ce Seria a doua este condusă de echipa Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Șapte etape au fost programate în prima parte a Ligii a doua – ligă rezervată echipelor formate din Firme, Instituții sau din Amatori. În prima serie, echipa Primăriei din Albeni a măturat tot în cale. Băieții lui Cătălin Birău și Constantin Văduva au câștigat toate cele 6 partide și încheie turul cu maxim de puncte. Ultima ispravă a fost duminică atunci când cei de la Albeni au trecut la limită, scor 3-2, de Triton.

Favoritele seriei, Penitenciarul Târgu Jiu și FC Anna, completează podiumul la final de tur. Penitenciarul, câștigătoarea Cupei Firmelor și Instituțiilor din acest an, a acumulat 13 puncte, ultimele 3 din victoria din etapa 7 cu Grosbi Ursus. FC Anna termină turul cu 11 puncte, reușind o victorie importantă duminică împotriva celor de la Răzvy Team. Ultimul loc de play-off, la final de tur, este ocupat de Succes Team Nic Com.

Triton – FC Primăria Albeni 2-3 (pauză: 0-2)
Goluri: Leo Budrea și Bogdan Meleca / Alex Bocșeru, Alex Buzurin și Alin Ancuța
Triton: Răzvan Benga (portar) – Daniel Avrămoiu, Radu Negrea, Alin Belgun, Alex Bârzan, George Bracău, Leonard Budrea și Bogdan Meleca.
Delegat: Daniel Avrămoiu
Albeni: Remus Hodoiu (portar) – Alex Bocșeru, Alex Buzurin, Alin Ancuța, Cătălin Birău, Cătălin Buzurin, Andrei Becheru și Constantin Văduva
Delegat: Cătălin Birău
Arbitri: Alexandru Cilică și Cristi Cioancaș

Rezultate, Etapa 7, Liga 2:

Seria 1
Triton – FC Primăria Albeni 2-3
Grosbi Ursus – Penitenciarul Târgu Jiu 4-8
Răzvy Team – FC Anna 2-3
Succes Team Nic Com a STAT
Restanță, Etapa 5: Succes Team Nic Com – Penitenciarul Târgu Jiu 1-3

Seria 2
Inspectoratul Școlar Gorj – Lido Team 4-0
Carrefour Tg-Jiu – Star Team 2-10
FC Exclusive Car Wash – Inspectoratul de Jandarmi Gorj 1-6
Inspectoratul de Poliție Gorj a STAT
Restanță, Etapa 2: Inspectoratul de Jandarmi Gorj – Star Team 5-3

În Seria a doua, lucrurile sunt mult mai echilibrate și palpitante! Primele 5 clasate sunt despărțite de numai 3 puncte în clasament așa că returul se anunță unul exploziv! În runda a șaptea, cel mai tare meci a adus față în față Inspectoratul Școlar Gorj și Lido Team. Profesorii au fost mai inspirați în fața porții, s-au apărat excelent și s-au impus cu un categoric 4-0. Cu aceste 3 puncte, echipa profesorilor gorjeni încheie turul de campionat pe primul loc.

Locul 2 este împărțit de Lido Team și echipa Inspectoratului de Poliție Gorj, ambele având cu 2 puncte mai puțin ca ISJ Gorj. Calculele la play-off au devenit mult mai interesante după ce în restanța de joi, echipa Inspectoratului de Jandarmi Gorj a trecut de Star Team și a mai bifat 3 puncte și în meciul de duminică împotriva celor de la FC Exclusive Car Wash. În acest moment, Star Team și IJJ Gorj au câte 10 puncte, fiind plasate pe locurile 4-5. La finalul sezonului regular, doar primele 4 clasate vor face pasul spre play-off.

Inspectoratul Școlar Gorj – Lido Team 4-0 (pauză: 3-0)
Goluri: Dragoș Fugaru (2), Bogdan Chiriac și Ionuț Adam
ISJ: Dorin Hîrsu (portar) – Cătălin Bucă, Mario Găman, Bogdan Chiriac, Dragoș Fugaru, Sorin Răduțoiu, Ionuț Adam, Marius Gogelescu și Marian Diaconu.
Delegat: Valentin Tîlvescu
Lido: Alexandru Lăudat (portar) – Alin Zăvoi, Ion Drigă, Marian Erburosu, Ion Arjoca, Andrei Gorgotă, Constantin Lupu, Daniel Doicaru, Vicențiu Lăzăroiu, Adrian Vîlcu și Mihai Burlan
Delegat: Adrian Vîlcu
Arbitri: Cosmin Cuțitoiu și Alexandru Cilică

Comentariile nu sunt permise.