Festival de goluri in prima etapa din Campionatul Firmelor si Institutiilor !

campionat firme, etapa 1
După jocurile din Campionatul Primăriilor din județul Gorj și cele din Campionatul Județean de Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu, acest sfârșit de săptămână în Complexul Dolce Vita a cuprins și primele meciuri din cea de-a treia ediție a Campionatului Firmelor și Instituțiilor Publice din Gorj. La fel ca în primele două sezoane ale competiției, s-au aliniat la start 8 echipe, 5 dintre care fiind noi în campionat.

Jocurile au demarat duminică la ora 15:00 iar în meciul de deschidere al campionatului, Macofil a trecut de Marckon cu scorul de 7-4. Următorul joc a întrecut bariera de 11 goluri stabilită la prima partidă și la final a consemnat nu mai puțin de 19 goluri, aproape unul la două minute de joc ! Carrefour Târgu Jiu a surclasat clar România Hidroservice cu 16-3 și s-a instalat pe primul loc în clasament.

În continuare, campioana primei ediții a Campionatului Firmelor și Instituțiilor din Gorj, echipa jandarmilor, I.J.J. Gorj a trecut de Acvila, scor 9-6. Prima etapă s-a încheiat cu jocul dintre Succes Nic Com și FC Anna, cel mai echilibrat duel al zilei, încheiat la egalitate, scor 4-4.

În total în cele 4 jocuri ale zilei, s-au marcat nu mai puțin de 53 de goluri, o medie nebună de 13 goluri pe meci !

Următoarea etapă este programată duminică 15 octombrie.

Rezultate, etapa 1:

Macofil – Marckon 7-4
Carrefour Târgu Jiu – România Hidroservice 16-3
Acvila – I.J.J. Gorj 6-9
Succes Nic Com – FC Anna 4-4

Comentariile nu sunt permise.