Debut echilibrat de sezon in Campionatul Judetean de Minifotbal Dolce Vita

4
Tradiționalul campionat de minifotbal din Gorj a pornit din nou sâmbătă la drum. În Complexul Dolce Vita au avut loc sâmbătă meciurile contând pentru etapa inaugurală a celei de-a 12-a ediții a competiției. Numărul echipelor participante a crescut față de sezonul trecut, de la 10 la 12, iar, odată cu el, a crescut și nivelul competiției. Acest lucru a fost dovedit de meciurile din prima etapă, unele foarte echilibrate, semn că toate echipele înscrise sunt puternice.

Meciul care a deschis balul ediției a XII-a a adus față în față bronzul din sezonul trecut, ISU Gorj și o debutantă, Mica Frăție. ISU s-a întărit în pauza de vară cu cel mai bun jucător declarat al sezonului trecut, Alexandru Mainerici, dar nu a avut deloc viață ușoară cu echipa lui Sergiu Gheorghiță. Mica Frăție a deschis scorul și le-a pus probleme celor de la ISU pe parcursul întregului joc. Diferența s-a făcut pe final acolo unde experiența superioară a echipei lui George Pecingină a contat enorm. ISU s-a impus cu 4-1 și a bifat astfel primele puncte din noul sezon.

Al doilea joc al zilei a adus și primul derby al sezonului. Campioana ultimilor doi ani, Dream Team Târgu Jiu, a înfruntat finalista Cupei Dolce Vita din sezonul trecut, Real Târgu Jiu. Dream Team, cu un nou portar față de sezonul trecut în persoana lui Dragoș Milici, contra unei echipe, Real, întărită cu unul dintre golgheterii ediției a XI-a, Cosmin Cojan. A rezultat un meci spectaculos, meci în care campionii au ratat mult iar cei de la Real, cu un lot mai mic, au profitat de șansele lor. S-a terminat, în cele din urmă, 4-4, rezultat care a adus câte un punct pentru fiecare dintre echipe.

O altă debutantă în competiție, echipa Provincialii, a înfruntat în meciul 3 una dintre echipele cu ștate vechi în competiție, Minprest Rovinari. A rezultat un duel foarte echilibrat, duel care părea să le revină pe final băieților lui Valentin Micu după un gol marcat cu două minute înainte de expirarea timpului regulamentar. La ultima fază a meciului însă, Minprest a obținut o lovitură de penalitate de la 9 metri și Adrian Popescu, fostul jucător al pandurilor, a obținut un punct pentru echipa sa.

Una dintre favoritele competiției, Farmacia Victoria, a trecut cu bine peste un meci extrem de dificil în fața celor de la Primăria Rovinari. Foștii panduri, Lițoiu, Trofin și Voinea, au condus cu 3-1 iar „farmaciștii” au avut mult de tras pentru a reveni. Asta s-a întâmplat în mare parte datorită celor doi jucători extrem de tehnici ai Farmaciei, Claudiu Dumitru și Cristian Stegaru. Farmacia Victoria s-a impus în final cu scorul de 4-3 și a început cu 3 puncte noul sezon în care își propune să termine sus în clasament.

Campioana sezonului trecut în Campionatul Firmelor și Instituțiilor din Gorj și medaliata cu bronz a Campionatului Național al Firmelor de la Piatra Neamț, Profi Târgu Jiu, a înfruntat la debutul în prima ligă o echipă cu vechi ștate în Campionatul Județean, Primăria Bîlteni. Cei din urmă, cu foarte mulți jucători tineri în teren, și-au arătat lipsa de experiență. Profi a dominat jocul și s-a impus cu scorul de 4-1, un debut perfect pentru băieții în verde și pentru managerul echipei, Lucian Petrică.

Ultimul joc al zilei a adus față în față echipele cele mai longevive din campionat, Peppy Dolce Vita Târgu Jiu și Karma Târgu Jiu. Peppy Dolce Vita, întărită cu cel mai bun portar declarat al sezonului trecut, Dragoș Constantinescu, a avut însă foarte multe absențe și a trebuit să se descurce cu doar 7 jucători pe tot parcursul jocului. Mai mult, Amzucu s-a accidentat în repriza a doua și Dolce Vita a trebuit să joace fără rezervă până la finalul jocului. Karma s-a mobilizat bine și a profitat și de prezența celui mai bun jucător al lor, Marian Erburosu, pentru a furniza prima surpriză a campionatului, scorul final fiind de 3-2 pentru Karma.

Rezultate, etapa 1, Campionat Județean Minifotbal Dolce Vita Târgu Jiu

Mica Frăție – ISU Gorj 1-4
Dream Team Târgu Jiu – Real Târgu Jiu 4-4
Provincialii – Minprest Rovinari 2-2
Farmacia Victoria – Primăria Rovinari 4-3
Profi Târgu Jiu – Primăria Bîlteni 4-1
Peppy Dolce Vita Târgu Jiu – Karma Târgu Jiu 2-3

Etapa a doua a competiției se joacă sâmbătă, 30 septembrie.

Comentariile nu sunt permise.